Decizia CCR nr. 157/2016Paragraful 28

23. Distinct de cele anterior reţinute în jurisprudenţa sa, Curtea constată că recunoaşterea posibilităţii executorului judecătoresc de a sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi nu îi conferă calitatea de parte în judecarea cererii astfel formulate; în acest sens, art. 460 alin. 2 din Cod precizează expres faptul că instanţa judecătorească va cita creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit. De asemenea, textul legal criticat nu rupe echilibrul procesual existent între părţile raportului juridic execuţional (creditor şi debitor), executorul judecătoresc având doar rolul de a sesiza instanţa de executare şi nicidecum de a apăra un drept sau interes legitim propriu, acţionând în numele creditorului urmăritor cu respectarea întru totul a dispoziţiilor legale incidente în materia executării silite. În acest sens, Curtea a statuat că, în cadrul executării silite, ca şi în cazul contestaţiei la executare, organul de executare nu are interese proprii şi, în consecinţă, nu are calitatea de parte în proces şi nu este necesar să fie citat ca atare [a se vedea Decizia nr. 162 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 9 mai 2003]. În consecinţă, Curtea nu poate reţine încălcarea art. 16 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, în componenta sa referitoare la egalitatea de arme.