Decizia CCR nr. 217/2016Paragraful 11

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece legiuitorul nu a reglementat în cuprinsul lor termenul şi durata maximă a măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară. De asemenea, ingerinţa determinată de măsura arestului preventiv vizează drepturi fundamentale, sens în care persoana afectată de măsură nu se poate deplasa în afara penitenciarului, nu poate să-şi vadă familia, vizitele fiind permise limitat şi nu poate să desfăşoare o activitate profesională în acord cu pregătirea. Această ingerinţă nu este proporţională cu cauza care a determinat-o, astfel că menţinerea măsurii arestului preventiv în faza de cameră preliminară, fără a se reglementa termenul maxim al acesteia, nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel privat. Practic prin această lacună legislativă o persoană poate fi privată de libertate în faza camerei preliminare pe o durată nedeterminată, ceea ce contravine principiului securităţii raporturilor juridice după cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 martie 2000, pronunţată în Cauza Baranowski împotriva Poloniei, paragraful 56.