Decizia CCR nr. 248/2016Paragraful 9

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile Legii nr. 164/2014 sunt neconstituţionale, deoarece creează situaţii discriminatorii pentru aceleaşi categorii de persoane, termenul de 5 ani pentru care a fost reeşalonată plata despăgubirilor nu este unul rezonabil, iar elementele cuprinse în expunerea de motive a actului normativ criticat nu sunt de natură să justifice adoptarea acestui act normativ. Astfel, se susţine că Legea nr. 164/2014 creează situaţii discriminatorii în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, şi anume persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legilor nr. 9/1998 şi nr. 290/2003, întrucât unele dintre aceste persoane au încasat deja sumele de bani stabilite cu titlu de despăgubire, într-un termen rezonabil sau chiar în termenul instituit de legile menţionate, iar altele vor încasa aceste despăgubiri în mod eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, aşa cum prevede Legea nr. 164/2014. De asemenea, apreciază că dispoziţiile Legii nr. 164/2014 creează o discriminare între persoanele îndreptăţite la despăgubiri, în ceea ce priveşte regimul probator referitor la proprietăţile abandonate, la termenele şi modalitatea de soluţionare a cererilor de despăgubire. Astfel, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, persoanele îndreptăţite puteau dovedi dreptul lor de proprietate cu înscrisuri şi/sau martori, în timp ce, potrivit noii reglementări, dovada dreptului de proprietate se poate face exclusiv prin înscrisuri care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, acestea putând fi doar completate cu declaraţii ale martorilor. Arată că, în privinţa procedurii de soluţionare, beneficiarii Legii nr. 290/2003 deţineau un titlu executoriu din momentul în care Comisia judeţeană emitea hotărârea de acordare a despăgubirilor. În prezent, hotărârea Comisiei judeţene este supusă controlului de legalitate al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, autoritate publică care validează sau nu hotărârea, iar termenele prevăzute pentru soluţionarea cererilor sunt, pe de o parte, excesive (între 9 şi 36 de luni, în funcţie de numărul cererilor de despăgubire), raportate la caracterul rezonabil al termenului de soluţionare al oricărei cereri, iar, pe de altă parte, sunt insuficiente şi arbitrare faţă de cetăţean.