Sari la conținut

Decizia CCR nr. 289/2016Paragraful 15

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
11.05.2016
Dosarul
12.679/300/2016

12. Partidul Naţional Democrat - Organizaţia Sector 2 susţine, în esenţă, că prevederile art. 37 din Constituţie care reglementează conţinutul dreptului de a fi ales nu stabilesc nicio condiţionare de genul celei stabilite de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015. Lipsa trimiterii în textul constituţional la o reglementare prin lege a dreptului de a fi ales denotă, în opinia autorilor excepţiei, voinţa Adunării Constituante de a stabili prin Legea fundamentală nu doar condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un cetăţean pentru a fi ales, cât şi consacrarea accesului liber al cetăţenilor la funcţiile elective. Ca urmare, textul criticat îngrădeşte nepermis dreptul de a fi ales. Totodată, acesta încalcă principiul egalităţii în drepturi, câtă vreme, de exemplu, cetăţenii aparţinând unei minorităţi, români într-o comună precum din Harghita sau Covasna, germani într-o localitate din Timiş sau Braşov sau maghiari într-o localitate din Hunedoara, nu vor putea să voteze un candidat conaţional în localităţi unde numărul acestora nu permite strângerea numărului de susţinători prevăzuţi de lege. Se regăseşte, în această ipoteză, şi încălcarea dreptului de a fi ales. Este încălcat, deopotrivă, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, sub aspectul utilizării datelor cu caracter personal şi se creează o discriminare între partidele care au o bază de date şi partidele noi întrucât primele pot întocmi listele de susţinere doar prin solicitarea semnăturii pe tabele, datele putând fi completate de voluntari. De asemenea, textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât condiţia impusă de lege nu priveşte "apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor", ci constituie, în fapt, o încălcare a acestora. Deşi autorul excepţiei face trimitere la dispoziţiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, nu formulează critici distincte în privinţa acestora, ci se referă la altă cauză în care textul a fost criticat.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie