Decizia CCR nr. 317/2016Paragraful 25
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 17.05.2016
- Dosarul
- 720/36/2014
20. Având în vedere cele reţinute prin deciziile anterior referite, cu privire la caracterul necuvenit al folosului material, Curtea reţine că prevederea acestui caracter în ipoteza normei de incriminare ar fi lipsită de fundament, în raport cu obiectul juridic special al infracţiunii de conflict de interese, respectiv relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, activitate care nu se poate realiza în condiţiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice. S-a reţinut, astfel, că infracţiunea de conflict de interese nu poate presupune doar obţinerea unor foloase materiale necuvenite, ci obţinerea oricărui tip de folos, întrucât incriminarea nu urmăreşte sancţionarea unor situaţii în care sunt încălcate normele legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase materiale, ci a situaţiilor în care exercitarea imparţială a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public ar putea fi afectată.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.