Sari la conținut

Decizia CCR nr. 370/2016Paragraful 27

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
02.06.2016
Dosarul
3.439/110/2014

22. Începând cu 1 ianuarie 2011, a intrat în vigoare Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Art. 13 din această lege a prevăzut, de asemenea, un sistem de salarizare structurat pe funcţii, grade, trepte şi gradaţii, dar, spre deosebire de Legea nr. 330/2009, în cazul funcţionarilor publici a exclus criteriul treptelor. Deşi, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, reîncadrarea personalului bugetar potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 s-a făcut începând cu data de 1 ianuarie 2011, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 a stabilit, în mod derogatoriu, că în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în Legea-cadru nr. 284/2010, art. 1 din Legea nr. 285/2010 prevăzând însă majorarea cuantumului brut al drepturilor salariale cu 15%, raportat la cuantumul avut în luna octombrie 2010. Această dispoziţie relevă aceeaşi intenţie a legiuitorului, exprimată şi prin art. 7 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, de a nu diminua cuantumul salariilor unor categorii de personal ca urmare a reîncadrării potrivit criteriilor stabilite de Legea nr. 284/2010.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie