Decizia CCR nr. 439/2016Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată că textul de lege criticat nu stabileşte în mod clar, precis şi previzibil conţinutul sintagmei "rea-credinţă", astfel încât în absenţa unei definiţii legale precise, aceasta poate fi interpretată şi aplicată în moduri diferite, ceea ce înseamnă că nu oferă o garanţie suficientă contra atingerilor arbitrare ale puterii publice. Apreciază că un argument în favoarea neclarităţii acestei sintagme este şi faptul că legiuitorul a renunţat să o folosească în cazul anumitor infracţiuni, iar în alte materii, deşi este folosită, aceasta este definită mai explicit prin trimitere la criterii generale, cum ar fi anumite condiţii sau efecte. Or, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 215 alin. (7) din Codul de procedură penală, legiuitorul nu stabileşte nici măcar un singur criteriu în raport de care să se poată determina care sunt încălcările ce se pot asimila relei-credinţe. Astfel, în lipsa unor criterii generale care să contureze înţelesul acestei sintagme, adoptarea unei conduite adecvate, dar şi exercitarea efectivă a dreptului la apărare sunt lezate în mod grav.