Sari la conținut

Decizia CCR nr. 474/2016Paragraful 8

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.06.2016
Dosarul
496C/2016.3

7. Reglementarea prin acelaşi art. 146 alin. (8) din Regulamentul Senatului a dreptului grupurilor parlamentare de a formula amendamente la propunerea legislativă astfel iniţiată încalcă art. 74 alin. (1) din Constituţie din moment ce grupurile parlamentare nu au drept de iniţiativă legislativă, iar amendamentele sunt o expresie a acestui drept. Se mai arată că iniţiativa legislativă elaborată de Comisie este înaintată plenului Senatului; în aceste condiţii, nu este lămurită situaţia în care, prin conţinutul său normativ, aceasta se referă la domenii în care Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată, lăsându-se astfel la aprecierea şi înţelepciunea preşedintelui Senatului sau a Biroului permanent al Senatului (sau a unei treimi din membrii Comisiei) să sesizeze Comisia doar cu prevederi constatate neconstituţionale asupra cărora Senatul ar fi competent să opereze modificările legislative necesare, ca primă Cameră sesizată. De aceea, sunt încălcate prevederile art. 75 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, nereglementarea obligaţiei de a solicita avizul Consiliului Legislativ - care este obligatoriu de solicitat şi de dat - reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Constituţie.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie