Decizia CCR nr. 462/2016Paragraful 9
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 28.06.2016
- Dosarul
- 1.077/30/2014
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că, prin dispoziţiile legale criticate, sa dispus preluarea de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca urmare a reorganizării, a personalului structurilor sale, reprezentând direcţiile regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale, cu excepţia personalului Gărzii Financiare, în cadrul căreia au avut calitatea de funcţionari publici. Ca atare, consideră că tratamentul juridic aplicat funcţionarilor publici care au făcut parte din Garda Financiară încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) . De asemenea, autorii excepţiei apreciază că dispoziţiile legale în temeiul cărora au fost eliberaţi din funcţie, în loc să fie preluaţi în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin numirea în alte funcţii publice echivalente, contravin art. 41 din Constituţie.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.