Decizia CCR nr. 475/2016Paragraful 40
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 29.06.2016
- Dosarul
- 1.148
37. Contrar susţinerilor autorilor sesizării, nu poate fi reţinută aplicarea, mutatis mutandis, a regulilor ce derivă din interpretarea principiului autonomiei regulamentare a Camerelor Parlamentului, întrucât acesta nu este incident în cauză. Principiul menţionat a fost dedus de Curtea Constituţională din interpretarea art. 61 şi art. 64 din Constituţie referitoare la rolul şi structura Parlamentului, respectiv organizarea internă a fiecărei Camere a Parlamentului, texte care stabilesc "o triplă autonomie: regulamentară, instituţională şi financiară" a acestora. Curtea a statuat că "în temeiul dispoziţiilor constituţionale menţionate, fiecare Cameră este în drept să-şi stabilească, în limitele şi cu respectarea prevederilor constituţionale, regulile de organizare şi funcţionare, care, în substanţa lor, alcătuiesc regulamentul fiecărei Camere. Din această perspectivă, nicio autoritate publică nu poate dispune, cu privire la aspectele menţionate, pentru Parlament, şi, de asemenea, niciuna dintre Camerele Parlamentului nu poate dispune, asupra aceloraşi aspecte, pentru cealaltă Cameră." (Decizia nr. 1.009 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 4 august 2009)
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.