Decizia CCR nr. 475/2016Paragraful 12

11. Se mai arată că în privinţa "aşa-numitului drept de a se autopropune candidat pentru Curtea Constituţională, Legea nr. 47/1992 nu prevede, expressis verbis, soluţii în această chestiune". Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale şi constituţionale se deduce însă că "o autopropunere, fie că-i a unui deputat, fie că-i a unui senator, presupune o confuzie de roluri: dreptul de a propune candidatură pentru funcţia respectivă, recunoscut de Legea nr. 47/1992 şi dreptul de a fi propus, chiar de el însuşi, prin simplul fapt ca e senator sau deputat". O altă interpretare ar fi de natură să îi recunoască unui parlamentar "privilegii exorbitante în comparaţie cu orice alt cetăţean român, care poate să aibă un dosar profesional asemănător (sau chiar mai bun), dar nu îşi poate susţine candidatura, neavând calitatea de parlamentar." Dreptul de a propune, ca reprezentant al unei Camere, candidaturi pentru Curtea Constituţională, singur sau împreună cu alţii, este convertit într-un drept de a fi propus, doar de el însuşi, drept candidat la Curte. Or, "în această situaţie, dreptul se transformă în privilegiu", iar mandatul de parlamentar "poate fi uşor convertit într-o poziţie politico-juridică din care se pot obţine avantaje de tot felul, prin excluderea celorlalţi cetăţeni". Se încalcă astfel, în opinia autorilor sesizării, principiul constituţional al supremaţiei legii, prevăzut de art. 16 alin. (2) din Constituţie, în îndatoririle pe care parlamentarii le au faţă de poporul român.