Decizia CCR nr. 505/2016Paragraful 33
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 05.07.2016
- Dosarul
- 1.532/1/2015
25. Curtea mai observă că în cazul procedurii camerei preliminare nu se prevede o durată totală a controlului judiciar, pentru că nu există un risc crescut al depăşirii unui termen rezonabil pentru o astfel de măsură, având în vedere că această fază a procesului penal este una care, prin natura ei, nu se întinde pe o durată mare de timp. În plus, dacă termenul de recomandare de 60 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 343 din Codul de procedură penală pentru procedura camerei preliminare este depăşit, judecătorul de cameră preliminară poate, din oficiu sau la cerere, să dispună revocarea măsurii preventive a controlului judiciar atunci când constată, potrivit art. 242 alin. (1) din Codul de procedură penală, că au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, inclusiv depăşirea unui termen rezonabil.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.