Sari la conținut

Decizia CCR nr. 580/2016Paragraful 14

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
20.07.2016

6. În România, în preocuparea sa continuă de a asigura respectarea obligaţiei constituţionale asumate prin art. 20 din Constituţie, potrivit căruia "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", legiuitorul a adoptat în mod expres o definiţie a noţiunii de "soţi", începând cu 1 octombrie 2011, dată la care a intrat în vigoare noul Cod civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, astfel cum a fost pusă în aplicare prin Legea nr. 71/2011. Astfel, art. 258 "Familia" alin. (4) precizează: "În sensul prezentului cod, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie." În ceea ce priveşte definiţia căsătoriei, art. 259 "Căsătoria" alin. (1) precizează: "Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii." Chiar dacă dispoziţiile Codului civil sunt de generală aplicare şi reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil, nu poate fi omis riscul ca, sub efectul unor presiuni de moment, străine dezvoltării durabile şi sănătoase a societăţii, dreptul bărbatului şi al femeii de a se căsători şi de a întemeia o familie să sufere alterări, îngrădiri şi interpretări, chiar legislative, străine de spiritul şi interesul fundamental de ocrotire a celei mai importante instituţii umane de pretutindeni: familia.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie