Sari la conținut

Decizia CCR nr. 685/2016Paragraful 29

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
24.11.2016
Dosarul
1.501/1/2015

24. În ce priveşte concediul la care magistraţii sunt îndreptăţiţi, Curtea observă că acesta este consacrat prin prevederile art. 79 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora judecătorii şi procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit şi au, totodată, dreptul la concedii de studii de specialitate, la concedii medicale, la concedii de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi la alte concedii, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Totodată, Curtea reţine că reglementarea dreptului la concediu al acestora ţine de executarea raporturilor de muncă, cu referire la timpul de muncă şi cel de odihnă. Reglementarea-cadru în această materie este dată de Codul muncii, care este o lege organică, aspectele specifice, eventual derogatorii de la regulile instituite prin Codul muncii, fiind stabilite prin Legea nr. 303/2004. În schimb, Regulamentul în discuţie al Consiliului Superior al Magistraturii, care conţine norme cu forţă juridică inferioară legii, cuprinde doar aspecte procedurale, fără să introducă reguli de fond care să afecteze statutul constituţional şi legal al judecătorilor şi procurorilor.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie