Decizia CCR nr. 749/2016Paragraful 6

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Apreciază că înregistrarea declaraţiei poate constitui mijloc de probă în procesul penal atât în ceea ce priveşte modalitatea de desfăşurare a audierii cât şi în ceea ce priveşte conţinutul său, însă absenţa unei astfel de înregistrări, pentru cauze obiective, nu poate atrage nulitatea declaraţiei întrucât, din punct de vedere al legalităţii, legiuitorul nu a prevăzut necesitatea administrării înregistrării atunci când acest lucru nu este posibil. De asemenea, existenţa unei înregistrări audio sau audiovideo nu degrevează organul judiciar de obligaţia instituită de legiuitor ca o astfel de declaraţie să fie consemnată în formă scrisă. Valoarea unei astfel de înregistrări este evidentă atunci când se pune problema viabilităţii probei, întrucât, în măsura în care ea există, fundamentează declaraţia scrisă şi anihilează eventualele critici care ar putea fi incidente din perspectiva art. 101 din Codul de procedură penală. Contrar celor susţinute de autorul excepţiei, în cazul în care o astfel de înregistrare nu este posibilă, procurorul are obligaţia, potrivit dispoziţiilor procesual penale, de a arăta motivul concret al unei astfel de imposibilităţi, astfel încât, în cazul contestării legalităţii administrării probelor în procedura de cameră preliminară, judecătorul să poată cenzura o astfel de critică. Referitor la critica adusă art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală, arată că, în acest caz, legiuitorul nu a mai prevăzut expres o astfel de obligaţie, înregistrarea declaraţiei martorului fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.