Decizia CCR nr. 756/2016Punctul 22

22. În continuare, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.562 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 21 ianuarie 2011, Decizia nr. 593 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 19 octombrie 2006, Decizia nr. 825 din 16 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 134 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 17 martie 2011, a statuat că raţiunea reglementării este aceea ca oricine care are o probă ce poate servi aflării adevărului să o poată prezenta, dispoziţiile respective fiind aplicabile în cazul surprinderii în mod spontan a unor fapte sau întâmplări ce sunt înregistrate prin mijloace audio sau video. Folosirea unor astfel de înregistrări ca mijloc de probă într-un proces penal este în concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie, care recunosc legitimitatea unor restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, inclusiv ale exerciţiului dreptului la respectarea şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private - invocat în motivarea excepţiei -, dacă acestea se fac prin lege şi în vederea apărării unor valori sociale importante, precum desfăşurarea instrucţiei penale sau prevenirea faptelor penale. ...