Sari la conținut

Decizia CCR nr. 795/2016Paragraful 55

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.12.2016
Dosarul
2.816A/2016.3

51. În acest sens, Curtea reţine că, prin expunerea de motive a legii, iniţiatorii au apreciat impactul bugetar pentru anul 2017 ca fiind de 0,07% din PIB, urmând a fi susţinut din creşterea economică aferentă anului 2016. O altă sursă de finanţare indicată în acelaşi document o reprezintă "probabila creştere a salariului minim pe economie la 1.400 lei". Prin urmare, având posibilitatea concretă de evaluare a impactului bugetar al măsurilor legislative preconizate, Guvernul este capabil să stabilească, în proiectul de buget pentru anul 2017, o serie de alte măsuri financiare de natură să echilibreze acest buget, fie prin micşorarea unor cheltuieli, fie prin creşterea veniturilor bugetare din alte surse. Totodată, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că, dacă Guvernul nu are resurse financiare suficiente, poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului său de iniţiativă legislativă (a se vedea Decizia nr. 47/1993 sau Decizia nr. 64/1993).

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie