Sari la conținut

Decizia CCR nr. 795/2016Paragraful 22

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.12.2016
Dosarul
2.816A/2016.3

19. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate formulate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora modificările legislative preconizate nu îndeplinesc criteriile de claritate, precizie şi predictibilitate ale legii, cu impact negativ asupra principiului securităţii juridice, Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că aceste susţineri sunt pur formale, fără a avea un caracter efectiv, critica fiind, ca atare, irelevantă din punct de vedere constituţional. Tot în privinţa pretinsei încălcări a principiului legalităţii, sub aspectul implicaţiilor legii contestate, se arată că legiuitorul a prevăzut soluţii legislative asupra efectelor ce vor fi produse de măsurile instituite şi a dispus la art. XV al legii un termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare pentru modificări de acte normative, de instrucţiuni şi proceduri în concordanţă cu implementarea prevederilor legii contestate.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie