Sari la conținut

Decizia CCR nr. 11/2017Punctul 19

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
17.01.2017
Dosarul
949/222/2016

19. Prin Decizia nr. 752 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 6 februarie 2015, spre exemplu, Curtea a reţinut că în Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, legiuitorul delegat a subliniat că modificarea cadrului legal de desfăşurare a procesului civil prin adoptarea Codului de procedură civilă, precum şi punerea în aplicare a noilor instituţii adoptate prin Codul civil impuneau revizuirea urgentă a legislaţiei şi în materia taxelor judiciare de timbru, care trebuie să reflecte noua structură şi dinamică a procesului civil, noile garanţii procedurale acordate părţilor pentru asigurarea unui proces echitabil, precum şi acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii, pregătirea personalului din sistemul justiţiei etc. S-a arătat, totodată, că neadoptarea urgentă a acestui act normativ ar fi condus la conservarea unui sistem de taxare neadaptat în raport cu întreaga evoluţie în plan legislativ, cu liniile trasate prin regândirea sistemului juridic românesc odată cu adoptarea noului Cod civil şi a noului Cod de procedură civilă, în acest sens, orice întârziere în asanarea şi sistematizarea legislaţiei în materia taxelor de timbru ar fi condus la menţinerea nepermisă a neconcordanţelor între prevederile legale în această materie cu prevederile noilor coduri, prin perpetuarea acelor norme care trebuie expres abrogate, fiind perimate sau chiar în contradicţie cu noul cadru normativ. În aceeaşi ipoteză, a neadoptării urgente a actului normativ în discuţie, legiuitorul delegat a susţinut că ar fi fost menţinute şi aspectele care impietează asupra transparenţei aplicării actualelor norme, printre care lipsa criteriilor statistice pentru o evidenţă clară asupra tuturor operaţiunilor pe care le implică sistemul de taxare actual. Totodată, consecinţele negative pe planul transparenţei şi disciplinei financiare impuse de exerciţiul colectării la buget a sumelor derivând din plata taxelor judiciare de timbru, dar şi pe planul situaţiei justiţiabililor şi al nevoilor acute ale sistemului, nu ar fi fost deloc neglijabile. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie