Decizia CCR nr. 32/2017Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, prevederile art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează cu privire la cazuri autonome de aplicare a măsurii arestării preventive, iar alin. (2) al aceluiaşi articol reglementează cu privire la cazuri de arestare în considerarea existenţei unei stări de pericol pentru ordinea publică. Aşadar, procurorul va trebui să probeze că lăsarea în libertate reprezintă pericol pentru ordinea publică, sens în care va ţine seama de o suită de criterii de evaluare referitoare la gravitatea faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care provine inculpatul, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia. În acest sens este şi jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, din care rezultă că sunt patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unei persoane şi acestea au în vedere pericolul ca acuzatul să fugă, riscul ca acesta să împiedice administrarea justiţiei, riscul ca acesta să săvârşească noi infracţiuni şi, respectiv, riscul ca acesta să tulbure ordinea publică. ...