Decizia CCR nr. 50/2017Punctul 43
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 02.02.2017
- Dosarul
- 1.846/46/2013
43. De asemenea, prevederile art. 91^2 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală din 1968 nu încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate indiferent dacă urmărirea penală este instrumentată pentru toate faptele sau pentru toţi făptuitorii în acelaşi dosar. Aceasta, deoarece procurorul, indiferent de fapte sau făptuitori, este ţinut de respectarea tuturor garanţiilor de legalitate şi imparţialitate cerute de art. 132 din Constituţie şi este obligat ca, în cadrul activităţii judiciare, să reprezinte interesele generale ale societăţii, să apere ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.