Decizia CCR nr. 91/2017Punctul 28

28. Raţiunea soluţiei la care s-a oprit legiuitorul trebuie analizată în raport cu întreaga reglementare în materie. În acest sens, pentru a conserva cât mai eficient hotărârile definitive şi principiul intangibilităţii lor, legiuitorul a limitat aplicarea legii penale noi mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei doar la cazurile care marchează diferenţe stringente între cele două legi. Dacă, pentru un condamnat sub imperiul legii vechi la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, s-ar admite ca lege nouă mai favorabilă şi legea care ar fi prevăzut pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă, s-ar fi ajuns la o nouă judecată, care să-i permită judecătorului să aleagă dintre cele două pedepse alternative (detenţiunea pe viaţă şi închisoarea). Prin urmare, câtă vreme principiul aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei reprezintă o excepţie de la principiul autorităţii de lucru judecat, legiuitorul, în funcţie de raţiunile de politică penală impuse atât de realitatea socială, cât şi de respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, este liber să stabilească situaţiile în care acest principiu devine incident, fără ca prin aceasta să fie afectat principiul constituţional al egalităţii în faţa legii. Aşa fiind, opţiunea aleasă nu reprezintă altceva decât o manifestare a libertăţii autorităţii legiuitoare, care a înţeles să menţină aceeaşi evaluare a pericolului social abstract al faptei ce a constituit temei al condamnării. ...