Decizia CCR nr. 104/2017Punctul 15

15. Astfel, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, şi ale art. 478 alin. (1) şi art. 479 din Codul de procedură penală.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

– Art. 396 alin. (10) : „Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2) , când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2) , iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.“; ...

– Art. 478 alin. (1) : „În cursul urmăririi penale, după punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat.“; ...

– Art. 479: „Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.“ ... ...