Sari la conținut

Decizia CCR nr. 139/2017Punctul 15

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
14.03.2017
Dosarul
1.715/300/2016

15. Instanţele judecătoreşti, autoare ale excepţiei de neconstituţionalitate, susţin că dispoziţiile care obligă la soluţionarea cererii de emitere a ordinului de protecţie în termen de maximum 72 de ore, indiferent de situaţie, aduc atingere atât dreptului la apărare al pârâtului, cât şi dreptului la un proces echitabil al ambelor părţi. Astfel, deşi potrivit dispoziţiilor Legii nr. 217/2003, cererea se poate soluţiona şi fără citarea părţilor, aceasta urmează să devină o regulă, în situaţia în care, de exemplu, astfel de cereri sunt înregistrate pe rolul instanţei de judecată în zilele de vineri, iar pârâtul are reşedinţa în altă localitate sau aceasta este necunoscută de către reclamant (de cele mai multe ori reclamanţii nu pot furniza date legate de reşedinţă/nr. de telefon sau e-mailul pârâtului), o procedură legală de citare fiind un deziderat în aceste condiţii. Mai mult, în situaţia în care apărătorul din oficiu nu are posibilitatea de a studia dosarul decât în ziua termenului de judecată (având în vedere că emiterea adresei către Barou s-a făcut în cauză vineri, la ora 15,00), iar Arhiva Judecătoriei se închide vinerea la ora 16,00, fiind de asemenea închisă sâmbăta şi duminica, nu se poate susţine că pârâtul beneficiază de o apărare corespunzătoare. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie