Sari la conținut

Decizia CCR nr. 234/2017Punctul 3

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
06.04.2017
Dosarul
19.654/245/2015

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, se arată că măsura asigurătorie se dispune pe o perioadă de 30 de zile, atunci când instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, respectiv în cazurile în care există impedimente la punerea în mișcare și la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e) , f) , i) și j) din Codul de procedură penală, în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2) din același cod. Se arată că, în cazurile prevăzute de art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, la care face trimitere textul legal criticat, a fost săvârșită o faptă cu privire la care însă nu sunt îndeplinite cerințele exercitării acțiunii penale. Prin urmare, o persoană aflată în ipoteza normei legale criticate nu se află în aceeași situație cu o alta cu privire la care se soluționează acțiunea penală, ceea ce înseamnă că nu este încălcat art. 16 din Constituție. De asemenea, nu se încalcă nici art. 44 din Constituție, întrucât, în realitate, textul reglementează garanții minime pentru partea civilă în vederea reparării eventualului prejudiciu suferit, protejând, astfel, dreptul de proprietate privată al acesteia. Mai mult, se mai învederează că, dacă nu se formulează o acțiune în fața instanței civile în 30 de zile, măsura încetează. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie