Decizia CCR nr. 250/2017Punctul 10

10. Apreciază autoarea excepției că lipsa unei asemenea prerogative din sfera puterii judecătorești transformă judecata penală într-un act pur formal și pe judecător într-un simplu executant al dispozițiilor legale. Reține că justiția se înfăptuiește în numele legii, potrivit art. 124 din Constituție, însă România este stat de drept și social, în care dreptatea reprezintă o valoare supremă, or, a face dreptate nu înseamnă a aplica mecanic legile, ci a stabili și menține echilibrul în societate. Susține autoarea excepției că situația în care se află inculpatul îi este imputabilă, dar cadrul legislativ îi este acestuia deosebit de defavorabil, în mod nejustificat și întrutotul excesiv. Arată că dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal au caracter firesc în orice societate, însă obiectul criticii îl reprezintă normele penale precitate, în contextul în care nu există niciun alt mijloc de valorificare a lipsei de pericol social al unei infracțiuni, cum erau, de pildă, dispozițiile art. 18^1 din Codul penal anterior, care să permită judecătorului să aprecieze liber asupra infracțiunii săvârșite, fără a fi condiționat de drept de antecedentele penale ale inculpatului. ...