Decizia CCR nr. 496/2017Punctul 4
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 04.07.2017
- Dosarul
- 267/83/2016
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile criticate nu vatămă dreptul de proprietate al acționarilor unei societăți, întrucât, prin lege, este instituită posibilitatea propunerii unui plan de reorganizare ce urmează a fi supus atenției judecătorului-sindic, iar, în caz de confirmare a acestui plan, unui control efectuat de către instanța de apel, în situația în care se apelează la această cale de atac. De asemenea, un plan de reorganizare este în interesul tuturor părților implicate în procedura insolvenței, chiar dacă se modifică actul constitutiv, încercându-se redresarea unei societăți, care, evident, este mai benefică decât intrarea societății în faliment. Totodată, legiuitorul este competent să supună valorificarea dreptului unor condiționări ce vizează un scop legitim, și anume acela de a redresa societatea aflată în insolvență, astfel încât creditorii să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în insolvență. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.