Decizia CCR nr. 537/2017Punctul 20

20. Referitor la susținerile autorului excepției potrivit cărora, în vederea garantării prezumției de nevinovăție, prevederile art. 16 alin. (6) din Codul penal ar trebui aplicate mutatis mutandis în domeniul contravențional, în sensul în care faptele comise din culpă ar trebui să constituie contravenții numai când legea prevede expres acest lucru, Curtea reține că acestea nu pot fi primite. Astfel, potrivit art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții, dintre aceste acte normative făcând parte și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, în care sunt reglementate sancțiunile contravenționale ce fac obiectul prezentei excepții. Curtea observă că, potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, „constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție“. Curtea reține că nici în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 și nici în acela al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 nu se face distincție între faptele săvârșite cu intenție sau din culpă, ca forme ale vinovăției. Intenția legiuitorului a fost aceea de a institui sancțiuni, prin prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999, pentru anumite fapte considerate ca prezentând pericol social, fără a distinge însă cu privire la forma de vinovăție a contravenientului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a asimilat contravențiile conceptului de „acuzație în materie penală“, astfel cum s-a reținut la paragrafele 18 și 19 din prezenta decizie, însă acest lucru nu are semnificația aplicării mutatis mutandis a regulilor ce guvernează domeniul penal. ...