Decizia CCR nr. 589/2017Punctul 3
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 21.09.2017
- Dosarul
- 161/44/2016
3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile privind organele de stat cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, din cuprinsul art. 12^1 din Legea nr. 506/2004, întrucât acestea nu au legătură cu cauza judecată în Camera de Consiliu și generată de solicitarea parchetului, iar nu a unui organ de stat cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale. Cu privire la celelalte dispoziții din cuprinsul art. 12^1 din Legea nr. 506/2004, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, susținând, în esență, că Legea nr. 506/2004 transpune în dreptul intern Directiva 2002/58/CE, care, la art. 15, prevede că statele membre pot adopta măsuri legislative care să permită reținerea de date, pe perioadă limitată, pentru prevenirea, investigarea, detectarea și urmărirea penală a unor fapte penale. Or, accesul la datele prevăzute de textul de lege criticat se face doar cu autorizarea prealabilă a judecătorului, iar tipurile de autorități care au acces la date, precum și categoriile de date sunt expres și limitativ prevăzute, astfel încât nu se pune problema lipsei de claritate și previzibilitate a textului de lege criticat. De asemenea, instituirea termenului de 3 ani pentru stocarea datelor este impusă de termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani, prevăzut de Codul civil. În final susține că dispozițiile de lege criticate respectă Constituția și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.