Decizia CCR nr. 660/2017Punctul 17
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 24.10.2017
- Dosarul
- 25.502/3/2014
17. Curtea Constituțională a reținut, prin decizia mai sus menționată (paragraful 18), că textul de lege criticat are în vedere ipoteza reprezentării convenționale a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată, indiferent de etapa procesuală, în primă instanță sau în soluționarea unei căi de atac, aceasta realizându-se numai prin consilier juridic sau avocat. Ca regulă generală, persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de părți într-un proces legea le recunoaște posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale și de a îndeplini actele procedurale fie în mod direct, personal, fie mediat, prin intermediul unui reprezentant. Curtea a observat (paragrafele 18 și 19) că art. 209 din Codul civil stabilește regula potrivit căreia persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare. Alături de această reprezentare legală, persoanele juridice pot beneficia și de o reprezentare convențională, care, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se poate realiza în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat. Curtea a considerat că limitarea posibilității reprezentării convenționale a persoanelor juridice în fața instanțelor doar la avocat sau consilier juridic nu este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiție, de vreme ce reprezentarea convențională este o simplă facultate, persoanele juridice păstrându-și permanent posibilitatea de a sta în justiție prin reprezentantul legal. Prin urmare, în măsura în care nu pot îndeplini exigențele impuse de prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, persoanele juridice au posibilitatea de a introduce acțiuni și de a formula cereri, a ridica excepții și a propune probe, precum și de a efectua orice alt act procesual prin reprezentantul legal, astfel că nu se pune problema încălcării dreptului de acces liber la justiție sau a dreptului la apărare. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.