Sari la conținut

Decizia CCR nr. 662/2017Punctul 10

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
24.10.2017
Dosarul
212/93/2016

10. În ceea ce privește cazurile în care se poate formula contestație împotriva executării hotărârii penale, Guvernul arată că normele de procedură penală prevăd, limitativ, cazurile în care se poate face contestație împotriva executării hotărârii penale. Aceasta este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestația la executare nu se poate reclama nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Noțiunea de cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei din cuprinsul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu are în vedere o revizuire a cuantumului pedepsei dispus prin hotărâre judecătorească definitivă, deoarece aceasta ar echivala cu o încălcare a autorității de lucru judecat. Ca atare, prin dispozițiile art. 598 din Codul de procedură penală nu se instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile deopotrivă tuturor subiectelor de drept care se încadrează în situația prevăzută de textul legal criticat, fiind în concordanță cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacră principiul egalității în drepturi. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie