Decizia CCR nr. 757/2017Punctul 35
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 23.11.2017
- Dosarul
- 2.635E/2017
35. Cu privire la desfășurarea activității de urmărire penală se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 236 din 19 aprilie 2016. Se arată că începerea urmăririi penale in rem nu mai este condiționată de verificarea existenței vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, concluzionându-se în sensul că organele de urmărire penală au obligația de a efectua acte procedurale și de a administra mijloacele de probă, astfel încât să fie obținute informațiile necesare pentru dispunerea unei soluții, iar în cauză s-a procedat în conformitate cu aceste dispoziții legale. Prin urmare, în considerarea celor dezvoltate anterior, se apreciază că obligația efectuării unei anchete efective de către procuror rezultă fără dubiu, inclusiv în situațiile în care sesizarea privește adoptarea unor acte publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.