Sari la conținut

Decizia CCR nr. 750/2017Punctul 28

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
23.11.2017
Dosarul
61.708/299/2014

28. Autorul excepției de neconstituționalitate mai susține că prevederile art. 13, art. 14 lit. a) -c) , art. 15, art. 20 și art. 22 alin. (1) și (2) din același act normativ contravin dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, referitoare la reglementarea prin lege organică a statutului funcționarilor publici, deoarece instituie atribuții ale unor funcționari publici printr-o ordonanță de urgență, iar nu prin lege organică. În legătură cu aceste susțineri, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, interdicția reglementării de către Guvern în domeniul legii organice privește numai ordonanțele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare. O asemenea limitare nu este prevăzută, însă, de alin. (4) al art. 115 din Constituție, referitor la ordonanțele de urgență, „deoarece cazul excepțional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalității constituționale a instituției“ (cu titlu exemplificativ, Decizia Curții Constituționale nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie