Decizia CCR nr. 55/2018Punctul 15
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 13.02.2018
- Dosarul
- 1.135/99/2017
15. În continuare, se arată că neclaritatea prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă subzistă câtă vreme nu sunt indicate lipsurile care duc la anularea cererii de chemare în judecată și pentru că există o contradicție vădită între, pe de o parte, prevederile art. 200 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, care se referă, în mod generic, la lipsuri și, pe de altă parte, art. 196 din același act normativ, care prevede expres și limitativ motivele de anulare a cererii sau pentru că nu se indică modalitatea de comunicare către reclamant a lipsurilor din cererea de chemare în judecată. Consecința neclarității modului de reglementare a procedurii regularizării, conduce, în opinia autorilor, la situația în care judecătorii stabilesc, „după cum doresc“, elementele care se comunică reclamantului, modul de comunicare, lipsurile care duc, de exemplu, la anularea cererii, precum și la lipsa tratamentului egal între justițiabili, atâta vreme cât modul de tratare a cererilor lor de chemare în judecată depinde de instanța pe rolul cărora le-au formulat. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.