Sari la conținut

Decizia CCR nr. 166/2018Punctul 3

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
27.03.2018
Dosarul
8.717/30/2016

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantei autoarei excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu respectă principiul proporționalității măsurii suspendării raportului de serviciu al funcționarului public, întrucât, pe de o parte, măsura nu este limitată în timp, iar, pe de altă parte, atât măsura suspendării, cât și motivarea acesteia, depind de decizia instituției sau a autorității publice. În acest mod este încălcat dreptul constituțional la muncă al funcționarului public, care nu poate să desfășoare o altă activitate remunerată. Prin menținerea măsurii suspendării, pe durata cercetării administrative, se ajunge în situația aplicării unei duble pedepse, în cazul în care comisia de cercetare administrativă aplică și o sancțiune disciplinară. Mai mult decât atât, neconstituționalitatea textului de lege criticat se relevă și în coroborare cu prevederile art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora conducătorul autorității sau instituției publice are obligația de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influența cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a funcționarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autorității ori instituției publice. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie