Decizia CCR nr. 250/2018Punctul 15
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 19.04.2018
- Dosarul
- 459A/2018
15. Cu referire la neconstituționalitatea intrinsecă a legii, în motivarea sesizării a fost formulată o primă critică de neconstituționalitate care vizează art. I pct. 4 din legea dedusă controlului de constituționalitate, cu referire la art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, apreciindu-se că „în forma actuală, norma păstrează un element de neclaritate și imprecizie de natură să creeze impredictibilitate în aplicare“. Intervenția legislativă asupra prevederilor menționate are rolul de a asigura concordanța cu considerentele prevăzute la paragrafele 98-103 din Decizia Curții Constituționale nr. 33/2018, prin care instanța de contencios constituțional a stabilit faptul că redactarea inițială crea incertitudini cu privire la emitentul hotărârilor care pot fi atacate în contencios administrativ la curtea de apel competentă. Noul conținut normativ stabilește cu rigoare categoriile de hotărâri, respectiv sfera de competență în care acestea sunt emise, cu evaluarea efectelor previzibile ale soluțiilor preconizate și în limitele deciziei Curții Constituționale amintite. Prin norma juridică de trimitere sunt excluse de la regula astfel instituită hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară, care pot fi atacate urmând regula prevăzută la art. 134 alin. (3) din Constituție. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.