Decizia CCR nr. 247/2018Punctul 9

9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, întrucât autorul critică nu ceea ce legea prevede, ci ceea ce legea nu prevede, tinzând la modificarea prevederilor supuse controlului, în sensul reglementării unui nou caz de incompatibilitate aplicabil procurorilor, printr-o normă de trimitere către art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală. În subsidiar, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în condițiile în care ipoteza la care face referire autorul excepției poate fi încadrată în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală - „există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată“. Astfel, în măsura în care autorul excepției apreciază că procurorul care a dispus inițial trimiterea în judecată nu mai poate efectua, în mod imparțial, urmărirea penală după restituirea cauzei la parchet, inculpatul poate solicita recuzarea acestuia în condițiile art. 67 raportat la art. 70 din Codul de procedură penală, printr-o cerere adresată procurorului ierarhic superior. Totodată, arată că, în condițiile în care cererea de recuzare astfel formulată este respinsă, inculpatul poate contesta, în procedura de cameră preliminară, legalitatea actelor de urmărire penală și poate obține anularea acestora în condițiile art. 282 din Codul de procedură penală, dovedind că, din pricina lipsei de imparțialitate a procurorului, i s-a adus o vătămare drepturilor sale, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actelor respective. Reține că mijloacele procesuale menționate garantează inculpatului dreptul la un proces echitabil. În final, apreciază că, întrucât înfăptuirea justiției revine exclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție și celorlalte instanțe judecătorești stabilite de lege, dispozițiile art. 124 alin. (2) din Constituție nu au incidență în cauză. ...