Decizia CCR nr. 296/2018Punctul 6
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 26.04.2018
- Dosarul
- 30.076/3/2015
6. Cu privire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din Codul de procedură penală, se susține că acestea contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (1) și alin. (2) din Constituție. Astfel, contestația la executare nu este o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, motiv pentru care, în privința acesteia, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 129 din Constituție, conform cărora căile de atac se exercită „în condițiile legii“. Se arată că regulile referitoare la contestația la executare sunt supuse exigențelor constituționale ale art. 21 alin. (1) și alin. (2) , care, spre deosebire de dispozițiile art. 129 din Constituție, interzic restricționarea prin lege a accesului liber la justiție. Or potrivit textului criticat, atunci când este pusă în executare o măsură de siguranță, persoana interesată nu poate formula contestație la executare, neavând, prin urmare, acces liber la justiție, întrucât textul criticat, într-o interpretare literală și restrictivă, permite formularea unei astfel de contestații doar în cazul pedepselor. De asemenea, se susține că prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din Codul de procedură penală creează discriminare între persoanele care au un interes legitim să formuleze contestație la executarea unor pedepse, amenzi judiciare sau obligații civile și cele interesate să conteste executarea unor măsuri de siguranță, întrucât, spre deosebire de primele trei categorii enumerate, cea de-a patra categorie de justițiabili nu are dreptul de a promova contestația reglementată prin prevederile art. 598 din Codul de procedură penală. Se susține că această diferență de tratament juridic nu are o justificare obiectivă și este disproporționată, contestația la executare fiind permisă în privința unor măsuri mai aspre, dar și în privința unor măsuri mai blânde decât măsurile de siguranță, dar nefiind permisă în privința acestora din urmă, a căror intensitate este una intermediară. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.