Sari la conținut

Decizia CCR nr. 295/2018Punctul 17

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
26.04.2018
Dosarul
10.209/4/2016

17. În aceste condiții, Curtea reține că normele procesual penale criticate sunt aplicabile în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, constituind temeiul verificării măsurilor preventive în cursul judecății. Curtea constată, însă, că, în speță, este incidentă o cauză de inadmisibilitate, și anume lipsa condiției interesului în invocarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității normelor procesual penale criticate. Cu alte cuvinte, eventuala admitere a prezentei excepții de neconstituționalitate nu ar produce niciun efect în cauză, de vreme ce, verificând măsura preventivă a controlului judiciar, judecătorul a constatat legalitatea și temeinicia luării acesteia, menținând-o. Așadar, în cauză, instanța de judecată nu a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar luată față de inculpați ori înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă pentru ca reprezentantul Ministerului Public să justifice un interes procesual în invocarea excepției de neconstituționalitate din perspectiva formulării unei contestații împotriva Încheierii din 9 ianuarie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală, în Dosarul nr. 10.209/4/2016/a2. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie