Decizia CCR nr. 295/2018Punctul 7
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 26.04.2018
- Dosarul
- 10.209/4/2016
7. Totodată, consideră că prevederile art. 208 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt contrare și dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Constituție. Menționează deciziile Curții Constituționale nr. 190 din 26 februarie 2008, respectiv nr. 76 din 26 februarie 2015, în care s-a reținut că legiuitorul constituant a înțeles să facă din Ministerul Public un reprezentant al interesului social, general și public, care să vegheze la aplicarea legii și la apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Una dintre formele concrete prin care Ministerul Public își poate realiza acest rol este aceea de a participa la judecarea proceselor, în orice fază a acestora, de a exercita căile de atac și de a pune concluzii în acord cu obiectivele stabilite de Constituție. Or, susține că, prin nerespectarea termenului de 48 de ore prevăzut de art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, în care procurorul poate formula și motiva contestația împotriva încheierii instanței de judecată, art. 208 alin. (2) din Codul de procedură penală împiedică exercitarea deplină a atribuțiilor stabilite de art. 131 alin. (1) din Constituție în sarcina Ministerului Public. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.