Decizia CCR nr. 336/2018Punctul 7

7. Judecătoria Turda opinează în sensul caracterului întemeiat al excepției doar în parte. Astfel, arată că, în anumite situații, noțiunile de „domiciliu“ și „sediu profesional“ se suprapun, așa cum a reținut constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa. În prezenta cauză, prevederile art. 27 alin. (1) din Constituție nu prezintă însă nicio relevanță, fapta nefiind săvârșită prin violare de domiciliu, ci prin pătrunderea fără drept într-un sediu profesional. De asemenea, dispozițiile de lege criticate nu restrâng dreptul de proprietate privată, care este consacrat de prevederile art. 44 din Legea fundamentală. Protecția acestui drept este garantată de legiuitor prin incriminarea infracțiunii, remediul în cazul încălcării dreptului fiind reprezentat de posibilitatea tragerii la răspundere penală a vinovatului. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispozițiile de lege ce fac obiectul excepției, a prevederilor art. 53 din Constituție, aceasta nu poate fi reținută, textul constituțional invocat fiind aplicabil numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care nu poate fi constatată în cauză. În ceea ce privește însă dispozițiile art. 231 alin. (2) cu referire la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) teza a doua din Codul penal, acestea încalcă prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora dreptatea reprezintă o valoare supremă a statului român și este garantată. Statul are obligația de a lua toate măsurile necesare și adecvate pentru a descuraja destinatarii normei penale de la adoptarea unor conduite periculoase pentru societate și de a sancționa comportamentele periculoase pentru ordinea publică și pentru viața în societate. Doar în acest mod poate fi realizată prevenția penală, atât cea generală, cât și cea specială, prin impulsionarea indivizilor de a se abține de la nesocotirea valorilor sociale fundamentale. Împăcarea - care atrage înlăturarea răspunderii penale pentru anumite infracțiuni - reprezintă o opțiune a legiuitorului în cadrul măsurilor de politică penală, însă aceasta din urmă trebuie exercitată cu respectarea normelor și a principiilor consacrate prin Constituție pentru a păstra un echilibru echitabil și rezonabil între valorile private și interesul public, altfel valorile constituționale putând fi puse în pericol grav. Așadar, este necesară tragerea la răspundere penală a celor vinovați, fără posibilitatea ca anumite elemente care nu au legătură cu făptuitorii să ducă la încetarea procesului penal prin împăcare. Aceasta înseamnă că instituția împăcării este aplicabilă numai infracțiunilor de o gravitate mai redusă, care implică un pericol social mai mic pentru ordinea publică. Or, în cazul infracțiunilor de furt calificat - cum sunt furturile comise în timpul nopții ori prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase sau prin violare de domiciliu sau sediu profesional - interesul privat coincide cu interesul general, astfel că acesta din urmă este periclitat în mod real și nu poate fi restabilit decât prin tragerea la răspundere penală a infractorilor, fără posibilitatea înlăturării răspunderii penale prin împăcare. Instanța reține că, de regulă, în cazul infracțiunilor mai sus amintite, în temeiul art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, se emit mandate de arestare preventivă, ca urmare a stării de pericol pentru ordinea publică, fiind îndeplinită, totodată, și condiția privind limitele de pedeapsă. Având în vedere că s-a stabilit că inculpatul arestat preventiv prezintă pericol pentru ordinea publică, este evident că o astfel de stare de pericol nu încetează prin împăcarea care ar putea interveni imediat după arestare, ci va persista un pericol real pentru colectivitate. De altfel, chiar pe rolul acestei instanțe au existat situații în care unii inculpați trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat s-au împăcat cu persoanele vătămate, iar ulterior au fost arestați pentru perseverența infracțională în același gen de fapte. Acest aspect relevă faptul că instituția împăcării nu trebuie să fie aplicabilă în cazul infracțiunilor de o mai mare gravitate, așa cum sunt cele mai sus menționate, prin care se aduce atingere unor drepturi fundamentale, care necesită mijloace suficiente și adecvate de protecție. Instanța apreciază că dispozițiile de lege criticate contravin și prevederilor art. 26 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri“. Așadar, dreptul de dispoziție al persoanei fizice cu privire la viața sa privată cunoaște și excepții, printre care se numără și situațiile în care este încălcată ordinea publică. Or, infracțiunile de furt calificat reprezintă fapte cu un grad ridicat de pericol pentru ordinea publică, în privința cărora nu ar trebui să se recunoască posibilitatea persoanei vătămate de a se împăca cu autorul faptei. De asemenea, dispozițiile art. 231 alin. (2) cu referire la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) teza a doua din Codul penal încalcă și prevederile art. 131 alin. (1) din Constituție, care atribuie procurorului un rol esențial în activitatea judiciară, și anume acela de reprezentant al intereselor generale ale societății și de apărător al ordinii de drept, precum și al drepturilor și libertăților cetățenilor. Formele concrete prin care procurorul își îndeplinește rolul de reprezentant al interesului general constau în exercitarea următoarelor atribuții: efectuează urmărirea penală în cazurile și în condițiile prevăzute de lege; conduce și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, conduce și controlează activitatea altor organe de cercetare penală; sesizează instanțele judecătorești pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii; exercită acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege; participă, în condițiile legii, la ședințele de judecată; exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile prevăzute de lege; apără drepturile și interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție, ale dispăruților și ale altor persoane, în condițiile legii; acționează pentru prevenirea și combaterea criminalității, sub coordonarea ministrului justiției, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului; studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, sens în care elaborează și prezintă ministrului justiției propuneri în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației în domeniu; verifică respectarea legii la locurile de deținere preventivă etc. Intervenirea împăcării în cazul infracțiunilor de furt calificat, fapte de o gravitate considerabilă, împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale și exercitarea acesteia, deși interesul public o cere, fiind blocată, astfel, exercitarea celor două funcții esențiale ale Ministerului Public consacrate de Constituție, respectiv reprezentarea intereselor generale ale societății și apărarea ordinii de drept. ...