Sari la conținut

Decizia CCR nr. 384/2018Punctul 42

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
31.05.2018
Dosarul
530A/2018

42. Curtea constată că termenul pentru validare nu poate fi mai mic decât cel pentru depunerea rapoartelor antemenționate, ci trebuie să fie cel puțin egal. În caz contrar, s-ar ajunge la invalidarea mandatului de consilier local/județean pentru că rapoartele respective nu au fost depuse la Autoritatea Electorală Permanentă, deși persoana este încă în termenul de depunere a acestora. De asemenea, nu se poate susține că persoana ar avea la dispoziție apelul pentru a se putea corecta această situație, întrucât în sine dreptul pozitiv trebuie să fie coerent și să asigure corelarea normelor juridice în vigoare. O persoană nu poate fi obligată să apeleze la un remediu judiciar tocmai pentru a corecta lipsa de corelare a normelor. Din contră, aceasta trebuie să aibă la îndemână un astfel de remediu pentru a-și apăra drepturile și interesele legitime nerespectate de autoritatea publică în cauză. De aceea, legiuitorul trebuie să coreleze fie art. 47 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, fie textul criticat, în așa fel încât validarea să se efectueze într-un termen cel puțin egal cu termenul pentru depunerea rapoartelor. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie