Sari la conținut

Decizia CCR nr. 445/2018Punctul 16

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.06.2018
Dosarul
6.700/97/2014

16. Cu privire la pretinsa încălcare a principiului securității raporturilor juridice, Curtea a constatat, la paragraful 19 al Deciziei nr. 150 din 14 martie 2017, că, prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, a stabilit că, deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, principiul stabilității/securității raporturilor juridice se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3) , potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa. Referitor la același principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, „odată ce Statul adoptă o soluție, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluții (...)“. (Hotărârea din 1 decembrie 2005 pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007 pronunțată în Cauza Beian împotriva României). Având în vedere aceste considerente, cât și faptul că textul de lege criticat este formulat cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate să prevadă consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat, Curtea nu a reținut încălcarea principiului securității raporturilor juridice. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie