Decizia CCR nr. 498/2018Punctul 32
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 17.07.2018
32. Protecția datelor personale, în special a celor medicale, are o importanță fundamentală pentru ca persoana să se bucure de dreptul său la respectarea vieții de familie și private, garantat de art. 8 din Convenție. Respectarea confidențialității datelor privind sănătatea este un principiu vital în sistemul juridic al statelor-părți la Convenție. Este crucială nu numai respectarea vieții private a pacientului, ci și menținerea încrederii în corpul medical și în serviciile medicale în general [Hotărârea din 17 iulie 2008, pronunțată în Cauza I. împotriva Finlandei, paragraful 38]. Legislația internă trebuie, prin urmare, să prevadă garanții adecvate pentru a preveni orice comunicare sau divulgare de date cu caracter personal referitoare la sănătate, care nu sunt în conformitate cu garanțiile prevăzute de articolul 8 din Convenție [Hotărârea din 17 iulie 2008, pronunțată în Cauza I. împotriva Finlandei, paragraful 38, Hotărârea din 25 februarie 1997, pronunțată în Cauza Z. împotriva Finlandei, paragraful 95, sau Hotărârea din 10 octombrie 2006, pronunțată în Cauza L.L. împotriva Franței, paragraful 44]. Fără o astfel de protecție, cei ce au nevoie de asistență medicală pot fi împiedicați în a-și găsi tratamentul corespunzător, punându-și în pericol propria sănătate [Hotărârea din 6 iunie 2013, pronunțată în Cauza Avilkina și alții împotriva Rusiei, paragraful 45], precum și pe cea a comunității, în cazul bolilor transmisibile [Hotărârea din 25 februarie 1997, pronunțată în Cauza Z. împotriva Finlandei, paragraful 95]. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.