Decizia CCR nr. 538/2018Punctul 29

29. Întrucât nici Legea fundamentală și nici Legea nr. 90/2001 nu cuprind vreo mențiune care să definească noțiunea de „imposibilitate de a-și exercita atribuțiile“, rezultă, potrivit autorului sesizării, că voința legiuitorului constituant a fost aceea ca interimatul să intervină în cazul survenirii oricăror împrejurări de fapt care conduc la o imposibilitate. Orice altă interpretare ar fi contrară Constituției și ar goli de conținut dispozițiile art. 107 alin. (3) din aceasta, în ceea ce privește exercitarea unei competențe proprii a Președintelui României și, totodată, ar nesocoti rolul constituțional al prim-ministrului. Dacă s-ar admite că prim-ministrul ar putea proceda în acest sens, fără a se apela la procedura constituțională a interimatului, ar însemna să se permită ca exercitarea atribuțiilor prim-ministrului de către o altă persoană decât cea învestită de Parlament să fie posibilă pe o durată nelimitată. Or, o atare ipoteză nu beneficiază de niciun regim juridic (durată, condiții și efecte), iar, spre deosebire de aceasta, interimatul funcției de prim-ministru are prevăzută durata maximă, precum și consecința depășirii termenului constituțional, respectiv încetarea mandatului Guvernului, în condițiile art. 110 alin. (2) din Constituție. Mai mult, conducerea Guvernului nu poate fi exercitată de către o persoană desemnată printr-un act subsecvent acordării votului de încredere de către Parlament, respectiv în baza unui act emis de prim-ministru, ci numai de către o persoană desemnată printr-un decret al Președintelui României, în conformitate cu art. 107 alin. (3) din Constituție. ...