Sari la conținut

Decizia CCR nr. 584/2018Punctul 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
25.09.2018
Dosarul
1.197A/2018

9. Sesiunea extraordinară se întrunește pentru o ordine de zi clar indicată în cererea de convocare și aprobată ulterior, potrivit regulamentului. Camerele nu pot dezbate alte subiecte decât cele care au făcut expres obiectul convocării, întrucât altfel s-ar încălca tocmai caracterul „excepțional“ al sesiunii, precum și dispozițiile art. 66 alin. (1) din Constituție. În consecință, într-o astfel de situație, era necesară o nouă convocare, în sensul completării convocării inițiale, cu parcurgerea procedurilor enunțate în mod clar de Legea fundamentală: o cerere a Biroului permanent exprimată printr-o hotărâre a acestuia, urmată de o decizie care să completeze decizia de convocare a președintelui Camerei Deputaților în sesiune extraordinară. Mai mult, propunerea de completare a ordinii de zi a sesiunii extraordinare la cererea unui singur deputat este și inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 66 alin. (2) din Constituție, aceasta poate proveni numai de la o treime dintre deputați, și nu de la unul singur. În mod evident, prin includerea celor trei inițiative legislative - între care și legea criticată - în ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților și aprobarea acesteia în întregul său, aceasta a fost viciată în ansamblul său. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie