Sari la conținut

Decizia CCR nr. 597/2018Punctul 16

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
27.09.2018
Dosarul
4.142/117/2015

16. Guvernul apreciază că excepția invocată este neîntemeiată. Astfel, consideră că dispozițiile legale criticate reflectă opțiunea legiuitorului cu privire la protecția socială a unor persoane aflate într-o situație aparte, și anume salariații care se află fie în concediu de creștere a copilului, fie în perioada de plată a stimulentului de inserție. Ca atare, se susține că aceste dispoziții nu încalcă sub niciun aspect principiul constituțional al nediscriminării, interdicția respectivă fiind stabilită pentru orice angajator care are încadrat un/o astfel de salariat/salariată, indiferent de modalitatea de organizare, de natura juridică sau alte elemente. Scopul normei este acela de a garanta aceeași protecție juridică oricărei persoane dintre cele avute în vedere de textele criticate, adică aflate în concediu de creștere a copilului sau în perioada de plată a stimulentului de inserție, indiferent de statutul juridic al angajatorului. Legiuitorul nu poate reflecta în normele juridice toate eventualele ipoteze individuale, ci trebuie să aibă în vedere situația de ansamblu a problematicii reglementate. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie