Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 129

129. Prevederile art. II alin. (1) , alin. (2) și alin. (3) din legea supusă controlului de constituționalitate încalcă prevederile art. 1 alin. (3) și alin. (5) din Constituție, precum și ale art. 15 alin. (2) și art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, întrucât consacră o soluție legislativă ce permite exercitarea căilor de atac, în forma reconfigurată prin legea de modificare a Codului de procedură penală, împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate anterior intrării în vigoare a noii legi, fapt care nu numai că nu pune în acord, ci încalcă flagrant jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 9 din 7 martie 1994 și Decizia nr. 377 din 31 mai 2017). Din perspectiva jurisprudenței constante a Curții Constituționale, dispozițiile art. II „consacră o soluție legislativă de natură să submineze caracterul de stat de drept al României [art. 1 alin. (3) din Constituție] și principiul securității raporturilor juridice [art. 1 alin. (5) din Constituție], întrucât constituie premisa repunerii în discuție a tuturor hotărârilor judecătorești definitive“ (Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, paragraful 87). Totodată, cu toate că art. II alin. (1) prevede regula aplicării imediate a legii noi (ceea ce ar atrage declinarea tuturor cauzelor care, potrivit legii noi, sunt de competența altei instanțe), în mod contradictoriu, alin. (4) al aceluiași articol prevede că numai căile de atac declarate „potrivit prezentei legi“ s-ar judeca de către instanțele prevăzute de legea nouă. În plus, nu sunt prevăzute norme tranzitorii pentru cauzele aflate, la data intrării în vigoare a legii noi, în faza camerei preliminare sau în fața judecătorului de cameră preliminară, aspect de natură să afecteze securitatea raporturilor juridice, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituție. ...