Sari la conținut

Decizia CCR nr. 647/2018Punctul 14

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.10.2018
Dosarul
1.222A/2018

14. Se apreciază că această sintagmă limitează incidența situațiilor de conflict de interese. Cu privire la standardele etice și profesionale ale celor chemați să îndeplinească activități ori servicii de interes public sau ale celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 582 din 20 iulie 2016, iar cu privire la importanța și necesitatea reglementărilor în materia combaterii corupției și promovării integrității în sectorul public, în cadrul sistemului normativ național, Decizia nr. 1.412 din 16 decembrie 2008 și Decizia nr. 1.082 din 8 septembrie 2009. Printre altele, se apreciază că instanța constituțională a statuat că din rațiuni de prevenire a faptelor de corupție de către anumite categorii de personal, anume individualizate, legiuitorul este liber să instituie în sarcina acestora obligații suplimentare, tocmai în considerarea activității pe care acestea o desfășoară, activitate de o anumită natură și importanță socială. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie