Decizia CCR nr. 737/2018Punctul 78
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 20.11.2018
- Dosarul
- 1.569A/2018
78. Având în vedere aceste considerații de principiu, Curtea constată că dispozițiile examinate respectă normele de tehnică legislativă precitate și, totodată, constituie transpunerea, prin „copiere“, a dispozițiilor similare din cuprinsul Directivei (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016, în condițiile în care, potrivit art. 63 alin. (1) teza întâi, „Statele membre adoptă și publică, până la 6 mai 2018, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive“. Astfel Curtea nu poate reține apariția unor situații de incoerență și instabilitate la nivelul legislației privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.